Arhive pe etichete: facultate

Ce au în comun un smartphone şi o facultate?

Ideea cum că oricine este liber să urmeze o facultate nu este acelaşi lucru cu ideea că oricine poate să o facă. Înţeleg cum stă treaba cu diferenţele între generaţii, am urmărit documentare cu diverşi sociologi care analizează fenomenul tinerilor pe piaţa muncii în contextul actual şi felurile constructive şi eficiente în care poate fi declinată situaţia lor (implicit şi a mea) pentru a obţine câştig de cauză din ambele părţi. (angajat şi angajator). Nu intru în detalii pentru că au făcut-o alţii înaintea mea şi mult mai bine. Din nou, înţeleg că tinerilor de azi, majoritatea crescuţi de părinţi care nu s-au bucurat de atâtea facilităţi, li s-a insuflat ideea că pot face orice îşi doresc. De acord, însă până la un punct. Până la punctul în care ceea ce-şi doresc nu coincide absolut deloc cu abilităţile şi competenţele respectivilor întru-un anumit domeniu, pe termen lung aspectul ăsta fiind sinonim cu un eşec de proporţii la scară largă.  Cu alte cuvinte, cursurile unei facultăţi nu sunt pentru oricine.

Astăzi nimeni nu mai vrea la şcoala de arte şi meserii, nimeni nu mai vrea să fie cofetar, patiser, tâmplar, zidar sau  fainaţar, care sunt de bună seamă meserii onorabile. Toată lumea vrea la facultate. Că eşti competent sau nu, că te interesează domeniul sau nu, că vei folosi ulterior diploma sau nu, nu contează. Ideea e că dacă ai avut 4 pe linie la materiile fundamentale toată viaţa ta, e o bună ocazie să-ţi speli trecutul (din care poţi învăţa multe, o, atât de multe!) cu o diplomă la o facultate privată sau de stat. Nu înţeleg de ce toată lumea se încăpăţânează în cel mai drăcesc mod să propage ipocrizia asta de proporţii, pentru ca apoi toţi să se trezească alergând ca găinile în ograda cu orătănii. Fără direcţie, fără scop. Din păcate, cunosc lume care cu un fals entuziasm îşi anunţă începutul unui demers academic pentru ca după aceea, la nici o săptămână de la primele cursuri, să se scandalizeze cu revoltă şi dispreţ că respectivele cursuri le solicită atenţia în mod repetat, başca şi la ore imposibile, cum ar fi 7 dimineaţa. Dacă nu vrei să depui un efort pe care îl faci, la urma urmei, pentru tine – şi mulţi datorită banilor cu greu strânşi de părinţi- , ghici ce? Poţi oricând să renunţi şi să-i laşi pe cei care chiar vor să facă o facultate. E mult mai sănătos să renunţi, să cauţi, să descoperi, să te reprofilezi dacă simţi că scârţăie roţile căruţei la care te-ai înhămat, decât să o ţii pe a ta şi să rămâi acelaşi om cu 4 pe linie, dar cu diplomă. E rău pentru piaţa muncii, e penibil pentru tine şi pentru restul. Realmente e penibil. O slujbă care te solicită fizic nu este ceva ruşinos. Însă mi se pare de-a dreptul aberant să te duci la o facultate, deşi toate semnele îţi arată contrariul, iar de regulă semnele adunate treptat de-a lungul a 12 ani de şcoală au o minimă, poate inexistentă, tendinţă de a minţi. La final, nu e numai vorba de ipocrizie şi lipsă de logică, ci despre desconsiderare personală, autodiscreditare şi reprimarea unor episoade privite în mod eronat uneori de convenţiile sociale ca semne ale ratării. Nenea Freud zice că episoadele astea revin peste ani cu o şi mai mare intensitate, însă nu a putut prezice şi concretizarea lor absolut cretină în contexte variate.

Când eram în clasa a 4-a descoperisem că mie nu-mi plăcea să cos. La orele de lucru manual, fetele erau pe masă cu goblenul, iar băieţii cu traforajul. Mie mi-a displăcut din start ideea de a coase un mileu cu diverse forme neinspirate sau cea de a strica aiurea o batistă altfel perfect funcţională. Nici nu eram bună la asta. Abia dacă puteam să fac cruciuliţe. Cât despre procedurile mai elaborate, ele ţineau de un registru ştiinţifico-fantastic pentru mine. Aşa că dupa vreo două săptămâni, după ce l-am pus pe tata să-mi găsească pânze, traforaj şi tot ce mai trebuia, m-am prezentat şi eu la şcoală cu traforajul. Eram singura fată cu aşa ceva şi mi se părea că vreau să fac asta toată viaţa. Să tai forme la traforaj şi, cine ştie mai departe, poate chiar să-mi fac o meserie din asta. Evident, goblenurile ţesute cu mândrie de fete ajungeau în rame groase de cel puţin 20 de cm, undeva la loc de cinste pe pereţii apartamentelor. M-am gândit să-mi pun şi eu la bătaie operele de artă, aşa că am şutit formele de făcut prajituri de la mama din dulap şi am tăiat câteva inimi şi cîteva stele pe care le-am colorat ulterior cu roşu, albastru, verde, am scris nişte dedicaţii şi le-am oferit părinţilor, bunicilor şi prietenilor. Nu cred că aş putea descrie bucuria şi dragul cu care am lucrat la ele. Bineînţeles, eram la început cu acest nou proiect, dar eram atât de încântată de ceea ce făcusem încât nici nu mă interesa foarte mult că inimile şi stelele de lemn mai trebuiau un pic şlefuite pe alocuri. La momentul respectiv, aia era pasiunea mea pe care îmi doream să o transform în profesie, hobby şi viaţă. Simţeam că atunci asta mă reprezenta cel mai bine şi că e posibil să îmi construiesc viitorul în jurul acestei activităţi pentru care eram dispusă să-mi adun toată seriozitatea, răbdarea şi îndemânarea. Ei bine, întâmplarea a făcut ca după aceea să urmeze şi alte lucruri care mi-au făcut inima zglobie, însă 8 ani mai târziu s-a întâmplat să-mi găsesc  micul meu spaţiu căruia să mă dedic complet şi căruia să-i rămân fidelă: deci, cu literatura (despre ea este vorba) am avut o poveste aparte. Nici măcar nu a fost dragoste la prima vedere. A trebuit o a doua vedere ca să mă convingă, dar despre asta altă dată.

Ideea e următoarea: Şi astăzi mă mai gândesc cum ar fi fost dacă aş fi ales să continui cu traforajul. Nu era ceva care să mă solicite la nivel intelectual foarte mult. Iar dacă nu intervenea Paul Verlaine în clasa a unşpea, la ora de română când studiam simbolismul într-o zi de octombrie, eu azi probabil aş fi fost cu şurubelniţe şi pânze pe masă. E doar un gînd, o posibilitate de care nu mi-e sub nicio formă ruşine. E doar o chestiune de alegeri şi de inimă în perimetrul unor abilităţi. Atât.

558359_408304955972013_1023074710_n

 

Scrie un comentariu

Din categoria diverse