Arhive pe etichete: Bucuresti

Din când în când, şi-n Bucureşti te simţi ca acasă

Am auzit multe păreri pro şi contra cu privire la capitala ţării. Evident, fiecare părere se bazează în mare măsură pe experienţa directă a celor care emit aceste păreri. Am locuit un timp la Bucureşti, poate suficient cât să-mi formulez propriile mele opinii privitoare la tot ceea ce a însemnat maratonul ăsta pentru mine. Au fost momente bune şi momente critice, culmi euforice şi prăpăstii aparent interminabile, zile în care am simţit ce înseamnă însuşirea unui oraş şi zile în care mă gândeam de 10 ori cum ar fi să-mi fac eu bagajele şi să părăsesc fără prea multe cuvinte tot haosul cu care vine la pachet un oraş mare. Dar pentru zilele bune, însorite, din care am învăţat ceva şi datorită cărora am devenit mai bună, îmi place să derulez caseta şi să-mi amintesc de câteva lucruri mari care m-au făcut să simt inexplicabila stare de apartenenţă.

Ripping Through the City Streets of Tokyo

1. Big City Life. Încep cu prima sămânță care zace, declarat sau nedeclarat, în inima oricărui orașean care nu a avut niciodată de-a face cu lumea rurală (nu că ăsta ar fi un avantaj sau un dezavantaj): obsesia evidentă față de citadin și faţă de tot ceea ce implică ideea de oraș. Plecând de la principiul “the bigger, the better”, cred că unul dintre lucrurile fundamentale cu care vine la pachet o urbe este și șansa de a experimenta sentimentul anonimității în mulțime. Pentru unii, asta sună cumva nefiresc, dezolant, poate și puţin lipsit de perspectivă. Pentru mine, cel puțin, e un fel de “dat”care-mi asigură o liniște interioară, știind că nu mi se va întâmpla niciodată să mă oprească pe stradă zi de zi vreun vecin sau oricare alt om să mă întrebe ce fac, unde mă duc, ce fac în următoarele 60 de minute. Ideea în orașele mari tocmai asta e: poți liniștit să nu vorbești cu nimeni pe stradă aiurea dacă nu ai chef de conversație. De asta te și muți într-un oraș mare-n primă instanță. Sunt atât de mulți oameni, încât șansele că cineva să te vâre fără să vrei în ceea ce am numi “a meaningless conversation” sunt semnificativ reduse față de un mediu foarte restrâns unde “toată lumea știe ce face toată lumea” vine ca un element mai tot timpul prezent pe cartea de vizită a oricărei zile obişnuite.

2. Dinamica. Puhoaiele de lume menționate la punctul anterior, care se angrenează într-o mișcare browninană la aproape orice oră din zi prin oraș, prin centru, pe la metrou contribuie la instituirea unei dinamici sociale. Îmi place Brașovul, care nu de mult a și câștigat titlul de cel mai frumos oraș din țară. Este liniștit, curat, echilibrat, așezat, cu viață tihnită și, nu în ultimul rând, este un oraș turistic. Brașovul dacă ar fi o femeie, ar fi una conștientă de atuuurile ei pe care caută să le exploateze cât mai mult cu putință. Turismul este asul nostru din mâneca atunci când lucrurile se întâmplă să nu meargă bine în celelalte sfere. Însă cred eu că asta aduce cu sine și un dezavantaj. Când te știi frumos, nu te mai străduiești. Ai impresia că totul ți se cuvine și din când în când intervine în vocabularul tău și conceptual plafonării. Spre deosebire de Brașov, unde lumea merge foarte des cu capul pe sus (la propriu) admirând peisajele, clădirile, detaliile arhitectonice asupra cărora zăbovesc îndelung gândindu-se la toate etapele istorice care ar fi putut duce la ceea ce se vede în prezent, la București procentul celor care își permit să stea să admire împrejurimile fără să aibă vreun scop anume pentru ziua respectivă este considerabil mai mic. Există o dinamică a societății în care intri fără să vrei; o horă în care te trezești jucând, iar asta contribuie, zic eu, masiv la ideea de competiție care te obligă uneori să-ţi forţezi limitele sau măcar să le probezi flexibilitatea. Chiar dacă la început ţi se pare deranjant şi pe alocuri enervant să alergi de colo-colo ca găina în ograda cu orătănii toată povestea asta are şi câteva aspecte benefice pe termen-lung: îţi îmbunătăţeşte viteza de reacţie, capacitatea de a lua o decizie rapid, şi deci de a evalua mai rapid o situaţie, îţi zguduie puţin zona de confort din care e bine să ieşi periodic şi îţi poate scoate la iveală o serie de calităţi cu care habar nu aveai că eşti înzestrat.

3. Parcurile. Cînd consider că sedentarismul semnează condica de prea multe ori, iau măsuri şi recurg la una din plăcerile mele care necesită un spaţiu deschis, uşor labirintic şi la îndemînă. Îmi place să ies cu rolele, iar multitudinea de parcuri din Bucureşti îmi permite să mă desfăşor în voie. Recunosc că am locuit într-o zonă strategic plasată în apropierea tuturor lucruilor bune cu care mă delectam constant, dar asta nu m-a împiedicat să vizitez parcuri aflate la multe staţii de metrou distanţă de mine, iar pentru ceea ce mi-a trebuit mie, toate parcurile aveau tot arsenalul: mărimi şi spaţii corespunzătoare, verdeaţă, tonete cu îngheţată şi băuturi, soare la discreţie în zilele bune şi băncuţe pe care poţi lua o pauză de câteva minute sau mai mult.

4. Cârciumi. Dacă e ceva ce îmi place la oraşul ăsta e paleta mai mult decât onorabilă de cârciumi şi locuri unde poţi să mănânci, să dansezi, să asculţi o muzică bună, să bei ceva sau să le faci pe toate deodată. Deşi cel mai cautăt focar în care se concentrează majoritatea locurilor bune de ieşit este Centrul Vechi, Bucureştiul este în sine un cuib de birturi, restaurante şi crâşme pentru toate gusturile. Nu trebuie să ajungi musai în centru ca să asculţi un jazz bun sau să mănânci o îngheţată de vis, să dansezi până dimineaţă sau să tragi de o bere, două, şapte, până a treia zi după Scripturi. Sunt destule locuri şi în afara peimetrului central, şi probabil şi mai multe pe care nu le-am descoperit încă. All in all, cineva spunea “If you’re bored in New York, it’s your fault”. Cred că acelaşi lucru l-aş putea spune oarecum şi despre Bucureşti.

5. Evenimente culturale. Întâmplarea face ca pe mine să ma intereseze foarte mult literatura şi tot ceea ce se întâmplă în jurul acestui subiect: de la librării, anticariate, până la lansări de carte, cenacluri, întruniri şi târguri de carte. După cum am spus (şi spun din nou) Braşovul bifează cam toate aspectele care construiesc un oraş complet, cochet, cu oferte absolut rezonabile. Nu e ca şi cum aş fi venit din pampas şi am nimerit fix într-o oază de civilizaţie. Nici vorbă de aşa ceva. Braşovul are săli de teatru, de operă, cafenele şi baruri băgate misterios pe ganguri, cinematograf, săli de concerte, monumente istorice şi obiective turisice. Mai mult, ne mai plasăm şi sub semnul lui Dracula, ceea ce a stârnit de-a lungul timpului interesul multor străini, dornici să afle mai multe despre subiect. Ceea ce vreau să spun este că Bucureştiul îşi facilitează foarte mult accesul la persoanele de marcă din domeniul cultural vizat. Mult mai uşor dai de Mircea Cărtărescu, să zicem, la diverse lansări, sau de Mircea Diaconu pe scene de teatru sau de soprane pe scenele de operă. De asemenea, tot ceea ce există în Braşov, la Bucureşti este dublat sau triplat, ceea ce înseamnă că numărul posibilităţilor de a alege şi de a găsi ceva 100% pe gustul tău este clar mai mare. Aici mă refer la anticariate, librării, săli de cinema, teatre. Sunt multe şi răspândite tocmai ca să ai acces la ele ori de câte ori simţi nevoia. Dar, cum vorbeam mai sus de valul dinamic care te ia pe sus, sigur vei simţi nevoia destul de des să te întorci spre bunătăţile acestui oraş ademenitor.

6. Bucureştiul pitoresc. Dacă te pasionează fotografia, îţi garantez că într-o săptămână de bătut străzile cu aparatul la gât, vei avea mai multe poveşti scrise pe hârtie fotografică decât ţi-ai fi putut imagina. Nici măcar nu-ţi trebuie foarte multă răbdare. Poate pricepere, lumină bună şi un aparat care, cu setările potrivite, să-ţi scoată pozele fără prea mult zgomot. Lasă restul pe seama oraşului care ţi se va dezvălui fără inhibiţii de la răsărit până la apus. Cu un bun timing, poţi surprinde o sumedenie de contraste sociale, stări, sentimente, moduri de viaţă, spirite nomade, senzaţii, şocuri culturale, deopotrivă bucurie şi dezgust, puritate şi mizerie: de la omul străzii care doarme în faţa magazinelor de lux, până la ‘spiritul boem’ de la periferia oraşului sau liniştea bătrânilor solemni cu joben, baston şi costum din Parcul Cişmigiu. Dincolo de problemele care zac la baza configuraţiei ţării, transpar aceste aspecte care într-un fel sau altul. merită o poveste separată. Se mai întâmplă uneori ca cei care prezintă vizual poveşti citadine să şi câştige, sau măcar să se bucure de faptul că au împărtăşit povestea cu lumea întreagă.

7. Examenul de admitere. Deşi va suna banal sau ciudat am apreciat întotdeauna ideea examenului la o facultate/un master în locul altor criterii de admitere. De ce? Simplu. May the best man win. Poate că m-aş supăra dacă nu aş trece de un examen de admitere, însă aş fi cumva uşurată să ştiu că cei care au facut-o şi au rămas în cursă sunt cei care sunt într-adevăr capabili şi merită să ocupe un loc în instituţia respectivă. Nu vreau să discut aici despre hibele şi absurdul sistemului românesc de învăţământ, însă prefer să văd partea plină a paharului. În câteva situaţii pentru mine, partea plină a paharului a fost ideea examenului de admitere care este mai propagată la Bucureşti mai mult decât în alte oraşe, şi asta din diverse motive pe care le cunosc şi pe care la o adică….le pot înţelege.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria diverse