Arhive pe etichete: blogging

Patul lui Procust inversat

Am observat că oamenii au tot felul de modalităţi de abordare atunci când îşi planifică o vacanţă. Există o sumedenie de categorii în care îmi pot încadra cunoştinţele când vine vorba de acele câteva zile în care toate taxele, plăţile la întreţinere, feudele de la serviciu, întâlnirile de afaceri, hainele care trebuie ridicate de la curăţătorie, mâncarea pentru pisică, curentul, lumina, internetul, mormanele de haine care aşteaptă să fie spălate şi praful de 2 cm de pe rafturile bibliotecii dispar brusc în neant, ca într-o magie de David Blaine care te lasă cu o mutră mai mult sau mai puţin tâmpită în faţa fenomenului absolut previzibil, în prealabil calculat,  însă parcă mereu surprinzător. Aşa cum spuneam, există mai multe categorii. Cea a „Nemţilor” ai căror membri preferă şă ştie din timp destinaţia de vacanţă, preţuri, mijloacele de transport de la punctul X la punctul Y, obiectivele turistice, intervale orare de vizită, legile aferente ţării colindate, vremea sau specialitaţile culinare. Apoi, cea a „Boemilor”  care se trezesc în prima zi de concediu, se îmbracă în primele haine care pică pe mână, îşi saltă rucsacul, o hartă şi-o sticlă cu apă, după care pornesc în treaba lor ghidaţi de vânt sau de vreo coliniaritate stelară. Mai există şi categoria „Familiei cu fişa postului” care dispune, aşa cum titlul o sugerează, de sarcini familiale specifice , de activităţi care trebuie întreprins treptat, de specificaţii clare privitoare la jocurile de grup, cîntecele de maşină, traseele de dificultăţi oscilante, mâncarea potrivită pentru fiecare membru, totul pentru un team building reuşit, menit să ducă întreaga corporaţie familială la un alt nivel.  Desigur, mai e şi categoria „Mercur”, a grupurilor care, cum au făcut primul pas în destinaţia de vacanţă, se pierd unii de alţii cu o viteză inexplicabilă şi nu îi mai găseşti decât spre sfîrşitul sejurului, ca în The Hangover, fiecare cu câte o poveste halucinantă de-ţi vine greu să crezi că au fost cu toţii vreodată în acelaşi loc pe hartă. Şi, nu în cele din urmă, avem şi categoria din care eu însămi fac parte – a celor care găsesc un prilej de vacanţă în fiecare weekend sau în fiecare sărbătoare legală. Fără planuri exacte, fără ore de trezit dimineaţa şi fără prea multe bagaje.

De obicei îţi dai seama că tot ce ai bifat pe lista lucrurilor pe care le-ai făcut în weekendul cu pricina îţi ajung cât pentru o vacanţă câtă vreme ai cu tine un aparat foto, o cafea, ochelari de soare, o sticlă cu apă, o îngheţată, o bicicletă, pantofi comozi şi un colţ de umbră.  Totuşi, trebuie să recunosc că la final de zi tot ce-mi doresc este să mă vărs în pat şi să derulez  zilele, de la A la Z, apreciind mulţumită activităţile constructive întrprinse în minivacanţă. Plimbare cu rolele, odihnit pe iarbă, fotografiat oameni, clădiri şi străzi, alergat prin pădure, băut ceai după-amiază, vizitat muzee, întâlnire cu cineva într-un pub mai dosit, băut un sortiment de bere necunoscut, citit câteva pagini din cartea preferată, mers la o piesă de teatru, la un vernisaj, la o lansare de carte, câte o tură de seară cu bicicleta prin împrejurimi şi descoperit câte un loc nou care te impresionează prin ceva anume. Mie mereu mi-a plăcut diversitatea. Cam în orice privinţă. Aşa s-a întâmplat şi când am bifat şi ultimul loc de pe lista micului concediu. Aşa cum vezi prin supermarketuri tot felul de dulciuri care-ţi fac cu ochiul şi ai impresia că niciun împătimit după zahăr nu poate pleca nesatisfăcut, aşa am văzut eu lenjeriile de pat dintr-un  outlet, care păreau în stare să-i facă şi pe oamenii care consideră somnul o pierdere de timp să se gândească încă o dată. Cred că acolo am găsit câte o bucăţică de ciocolată pentru fiecare gust: lenjerii pentru spirite boeme, pentru ecologişti, pentru peisagişti, pentru montaniarzi, pentru copii, lenjerii chic-retro, pentru amatorii de artă abstractă sau pentru iubitorii de animale. Recunosc că sunt la vârsta la care o simplă saltea şi-o pernă din puf de gâscă mi se par mai mult decât acceptabile pentru câteva ore de somn în care şi-aşa nu ştii de tine. Însă ce am apreciat este că nu am văzut aceeaşi uniformitate. Fiecare lenjerie avea ceva specific, ceva cu care să agaţe un anumit tip de client, ceva care, în definitiv, ne particularizează pe toţi: unicitatea. Conştiinţa diferenţei şi asumarea acestui aspect prin intermediul unui număr foarte mare de modele.

Am zâmbit.

M-am bucurat că am găsit încă un teritoriu care nu a fost molipsit  de germenul standardizării cu orice preţ.

 

* Articol scris pentru Concursul de Blogging. Iulie 2014.

14 comentarii

Din categoria diverse