Roland Barthes. Camera Lucida. Însemnări despre fotografie.

Când l-am luat pe Barthes la lectură, îmi propusesem să citesc ceva lejer. Se pare ca pentru a doua oară îl subestimez întrucât cartea sa, Camera luminoasă. Însemnări despre fotografie s-a dovedit a fi ca dificultate undeva prin preajma registrului Derrida. Deşi cartea are puţin peste 100 de pagini, Barthes mă învaţă din nou cîte ceva despre dispunerea compactă a ideilor, concizie, material condensat, dar fără compromiterea amplorii informaţiei.

cameralucidaÎncă din primele pagini se poate sesiza un subplan, conceput în prealabil, care ghidează un conţinut în mare parte teoretic privitor la arta fotografică, dar susţinut printr-o serie de imagini aferente observaţiilor. Subplanul nu are în vedere o încadrare a fotografiei într-un conglomerat de factură estetică în scopul identificării rolului său în această privinţă, cât un demers axat pe o o abordare semiotică a percepţiei imaginii. Cei care se aşteaptă la o suită de fotografii însoţite de aserţiuni simplu-apreciative sau depreciative vor rămâne surprinşi în faţa unui demers mai degrabă tehnic şi impersonal decât afectiv şi  expansiv.

Pentru cei mai mulţi, fotografia este un produs care ia naştere în concomitenţa unor prezenţe: fotograful, fotografiatul şi spaţiul de fotografiere. Actul fotografic nu se opresţe însă în viziunea autorului doar la aceşti trei actanţi, ci învederează componenetele interne şi externe care contribuie la întregului mecanism de livrare a imaginilor. Cu alte cuvinte, Barthes nu urmăreşte reiterarea unor aspecte deja familiare publicului, ci un curs fenomenologic secondat de anamneza minuţioasă a Ideii de fotografie. În consecinţă, expunerile teoretice vor urmări o secvenţialitate cronologică pornind de la aspecte particulare care converg treptat spre cele generale.

Desigur, nu lipsesc raporturile între Operator, Spectator, Spectrum, între Stadium şi Punctum prin filtrul binomului lingvistic saussurian semnificat-semnificant, nici statutul fotografiei prin contrast cu alte dimensiui artistice, şi nici sporadicele elemente tehnice care animă într-un mod oportun tendinţele filosofice abstractizante.

În lumina acestei ultime idei, citez mai jos un pasaj de idei interesante care operează în perimetrul abordării comparative între arte.

„Fotografia e nedialectică: ea este un teatru denaturat în care moartea nu se poate „contempla”, nu se poate reflecta sau interioriza; sau încă: teatrul mort al Morţii, rejectarea Tragicului; ea exclude orice purificare, orice catharsis. M-aş putea închina la o Imagine, la o Pictură, la o Statuie, dar la o Fotografie? Nu o pot aşeza într-un ritual (pe masa mea, într-un album), decât dacă, într-un anumit fel, evit să o privesc (sau evit să fiu privit de ea), înşelându-i cu bună ştiinţă insuportabila plenitudine şi făcînd-o să se alăture unei clase cu totul diferite de fetişuri: cea a icoanelor, care în bisericile greceşti sunt sărutate fără să fie privite, atingînd cu buzele sticla îngheţată. ” (Roland Barthes – Camera luminoasă. Însemnări despre fotografie)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s