Arhive lunare: Februarie 2014

Actul I. Scena 1. Regizorii de la care am învăţat ceva

1. Alfred Hitchcock

Dacă observi că suspansul se combină cu câteva aspecte care trec şi prin ograda psihanalizei, atunci mai mult ca sigur ai de-a face cu film în regia lui Hitchcock. Ba chiar îmi place şi mai mult de el pentru că s-a orientat spre ecranizarea unor lucrări (de pildă, Rebecca şi The Birds) scrise de o autoare foarte dragă mie: Daphne du Maurier. Însă punctul lui forte constă în capacitatea de a crea, controla şi conduce stările umane spre un obiectiv clar, bine definit de la început. De regulă, obiectivul este inducerea unei atmosfere terror-horror care bifează pe drum şi aspecte care ţin de slăbiciunea umană: ideea de traumă reprimată, jocuri de rol între compartimentele freudiene, intruziunea exteriorului în interior, vertijuri sau necesitatea satisfacerii curiozităţii.

Sweeney-Todd-behind-the-scenes-tim-burton-4882506-2000-1333

2. Stanley Kubrick

Sau cum să faci lumea să se crizeze la simpla vedere a unui coridor. Sau a prim planului unei sufragerii. Nu am văzut un regizor mai ordonat şi mai obsedat de detalii ca Stanley Kubrick. Nici el nu ştia exact cum îi veneau ideile, dar în ceea ce priveşte tehnica, era de neînduplecat. Omul avea un depozit întreg, de nu ştiu câţi metri pătraţi, unde îşi ţinea absolut toate filmele, toate secvenţele, toate schiţele, ordonate pe etaje, depozitate pe raioane, numerotate şi datate .

 

3. Martin Scorsese

Era o modă acum câţiva ani când mă întreba lumea pe cine aş alege între Scorsese şi Tarantino. Eu mereu răspundeam Scorsese. Nu l-am înţeles pe Tarantino decât târziu, însă mereu mi s-a părut că Scorsese e un tip mai cu suflet. În consecinţă, am avut întotdeauna impresia că mi-a oferit ce am dorit la timpul potrivit. Când am vrut un film care să mă pună serios pe gânduri mi-a dat Shutter Island, când am vrut ceva mai soft, mai fantezist, din care să şi învăţ lucruri noi, mi-a dat Hugo, când am vrut film biografic, mi-a dat The Aviator. În esenţă, Scorsese este pentru mine un mind reader.

 

4. Steven Spielberg

Spielberg este omul cu care asociez copilăria, genunchii juliţi, praful şi satisfacţia jocurilor câştigate. Poate şi filmele, dar cu siguranţă şi mutra aia ghiduşă care-mi confirmă un soi de curiozitate multilateral dezvoltată, contribuie la tabloul complet. Nici nu-i de mirare că una din temele lui recurente este şi mirarea aia naivă a unui copil, dorinţa de explorare şi aventură sau contactul cu fiinţe extraterestre. Chiar dacă uneori relaţia parinte-copil iese uneori şifonată, cam toate filmele lui au un deznodământ fericit, ceea ce i-a atras critici cum că ar fi prea sentimental şi idealist. 

 

5. Quentin Tarantino

După cum spuneam mai sus, l-am înţeles târziu pe Tarantino. Sau cel puţin aşa cred. Cred că toţi regizorii au „a thing”, o nişă, un spectru de teme preferate sau un motiv recurent pe care ţin morţiş să-l păstreze. Însă niciunde nu cred că am văzut mai bine expus motivul răzbunării. La început mi se părea că toate filmele lui Tarantino sunt o idee cam violente pentru gustul meu. Mie nu mi se păreau excesiv de cool piscinele de sînge, maratoanele de tăiat-capete-viteză şi alte artificii anatomice. Însă, undeva pe parcurs m-am gândit că s-ar putea să fie vorba şi de altceva şi am ajuns să-mi schimb părerea doar fiindcă am reuşit să privesc acţiunea prin prisma unui singur motiv care leagă toate hălcile alea de carne zburătoare. La mine, motivul acela a fost răzbunarea. Crudă. Rece. Mută. Rapidă. Sângeroasă. Şi mai ales plănuită de tine şi relativ anticipată de ceilalţi.

 

6. Orson Welles

Inevitabil acum toată lumea se gândeşte la Citizen Kane. Eventual şi la cuvântul ăla obsesiv Rosebud. De la el am învăţat cum un fir narativ simplu poate servi unor scopuri complicate. Mai ales când umbli cu şmecherii la montaj şi încerci să creezi cadre-gemene prin disproporţie temporală şi spaţială sau când duci la un alt nivel traiectoria unui flashback.

 

7. Charlie Chaplin

Cel mai bun regizor din toate timpurile. Asta este cel puţin părerea mea. Nici nu ştiu cu ce să încep. Mi-am făcut atestatul pe Chaplin în liceu şi nici acolo nu cred că am zis tot ce era de zis. Nici nu cred că voi putea vreodată şi consider că până şi ăsta e un merit întrucât la orice film de Chaplin mai găsesc un motiv pentru care îl consider genial. E mare chestie ca cineva să-ţi ofere mereu motive de mirare şi să te facă să evoluezi fără să-ţi dai seama. În primul rând, Chaplin era un fel de Homo Universalis al cinematografiei pentru că îndeplinea aproape toate funcţiile majore care contribuie la crearea unui film: regie, scenariu, producţie, distribuţie. De el se leagă tot ceea ce înseamnă comunicarea non-verbală, căreia i-a fost loial până când a decis să vorbească. Iar când a vorbit, în mod absolut previzibil s-a născut o capodoperă. Mă refer aici la The Great Dictator. Însă cred că adevărata provocare pentru modernitate zace în filmele lui mute. Acolo sunt frumuseţea, strategia, compasiunea, tehnica, motivele, codul relaţiilor interumane dintre graniţele tăcerii şi, bineînţeles, infinita lui dragoste pentru umanitate.

8. David Lynch

Iată un alt ciudat genial care pictează cu lumină. Dacă eşti la început şi ţi se pare că filmele lui sunt ca nişte picturi de Picasso călcate de un tren de marfă, stai liniştit, nu te speria, că aşa trebuie să fie. Tot ce trebuie să faci e să continui să te uiţi la filmele lui şi mai ales să te documentezi. Cred că este unul din regizorii pentru care mi-am luat o zi din viaţă numai ca să caut studii cu şi despre interpretarea filmelor, sau măcar lucruri care să mă conducă pe mine la propria mea interpretare. (dorită coerentă). Ciudăţenia lui Lynch străbate de bună seamă cele mai înalte culmi ale imaginaţiei dacă despre filmul Mulholland Drive nici un critic de film nu a fost în stare să zică nimic. Oricum, long story short, de la Lynch am învăţat să conştientizez două aspecte: binele şi răul. Ştiam că există, însă nu cum le vede Lynch. Orice bine are o parte rea, şi orice rău are o parte bună. Nu există un singur fir, un singur mod de a concepe acţiunea, ci cel puţin două, pornind de la ipoteza de mai sus. Adică, nu avem în final doar o singură interpretare; fapt care complică lucrurile puţin. De asemenea, mai reuşeşti să aprinzi un chibrit în beznă dacă ştii de la început despre predilecţia lui faţă de relaţiile dintre copii şi părinţi, mai ales când ele sunt situate în afara normalităţii, sau despre universurile compensatorii care se leagă tot de lipsa unui cadru familial stabil şi închegheat.

9. Tim Burton

În ultimii ani, am ajuns să-mi dau seama încă din primele 20 de secunde dacă un film este în regia lui Tim Burton. Atât de puternice sunt trăsăturile distinctive, încât aproape ţi se pare ciudat dacă lipseşte vreuna. Dacă decorul e alcătuit din palete cromatice închise sau, în orice caz, din culori puternice, dacă fizionomia personajelor este conturată de un machiaj strident sau dacă personajul principal este un inadaptat social jucat de Johnny Depp, atunci ai toate şansele să ai de-a face cu film în regia lui Burton. Apreciez că este fidel unui crez cinematografic şi că este exponentul viu al propriului său concept vizual care nu prea se poate explica în cuvinte, ci doar în imagini. Şi la urmei urmei, despre asta e vorba în cinematografie, despre imagini.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria film

Viața mea cu Freud. Nicolle Rosen

Cred că oricine este în stare să vorbească, dacă i se oferă ocazia, despre cel puțin una din lucrările de referință ale bine cunoscutului Sigmund Freud. Sau să enumere niște cuvinte-cheie care să-i definească activitatea într-o formă sau alta.  Am citit studiile lui Freud deopotrivă cu interes și cu greutate pentru că întotdeauna mi s-a părut, fie că este el însuși un adept al formulărilor ample și întortocheate, fie că traducerile studiilor în limba română nu sunt cele mai reușite. Oricum ar fi, orice carte scrisă de Freud mi-a impus întotdeauna un ritual de pregătire: o disponibilitate, un loc propice lecturii, un moment bine ales și o minte clară, cât mai puțin voalată.

De multe ori s-a întâmplat să atașez unui om care scrie pentru mine și o componentă socială. Astfel, m-am întrebat adesea cum se încadrează  unul sau altul într-un mecanism global, ghidat de convențiile aferente epocii. Mai precis, m-a interesat și o dimensiune personală a vocii și felul în care aceasta operează cu o paletă de raporturi umane specifice. Așa am ajuns la cartea Viața mea cu Freud, scrisă de soția psihanalistului. Undeva pe parcursul celei de-a treia cărți a lui Freud m-am oprit  să mă întreb cum de reponsabilitățile familiale, intime, încadrarea socio-temporală nefericită pentru evrei au avut un ecou prea puțin impunător și cu o intervenție minimă  asupra suitei de lucrări complexe care ar părea mai degrabă rodul unui cult al solitudinii, al izolării, al detașării de aceste însemne. Iată că mi-am găsit și explicația în mărturiile Marthei Freud.

Sigmund-Freud-006

În principiu, însemnările conturează un spectru familial, cu reguli eminamente tradiționale și ierarhii care asigură la tot pasul un management sănătos și de lungă durată. Opus modului de viață dezrădăcinat și boem recurent în majoritatea cazurilor, traseul lui Freud a fost, în esență, relativ echilibrat, și asta strict datorită politicii organizaționale dezvoltate de Martha Freud. În ansamblu, întreaga carte este un tratat de gestiune a relațiilor, tehnici de PR puse în slujba construcției unui mediu de protecție pentru Sigi (cum i se spunea în familie).  Altfel  spus, prin Martha Freud modernitatea înțelege sarcina tăcută a conceptului de the good wife.

Prin prisma unei viziuni corporatiste, rolul Marthei F. are aceleași caracteristici care figurează în fișa postului unui assistent manager; un fel de personaj fantomatic, responsabil cu ordinea, cu programarea vizitelor, cu disciplina copiilor, cu liniștea necesară omului de geniu, cu orice fel de protocol, cu datorii casnice și cu orice altceva în afară de evoluția personală. Dacă Sigmund Freud este emblema psihanalizei astăzi, acest lucru se datorează și contribuției unei figuri aflate în permanență în plan secund.  Este aproape un caz clasic al fotografiei cu elemente de prim plan și elemente de fundal sau al imaginii fortului a cărui temelie solidă scapă ochiului.

Cartea aduce în discuție o abordare cronologică a mariajului Sigmund-Martha, punctând capitole și episoade ale debutului în căsnicie ( când și în ce context s-au cunoscut),  momente și gesturi mai mult sau mai puțin penibile în naivitatea și stângăcia lor în spațiul intim (îndrăzneala Marthei de a-i reproșa lui Freud, în scris ce-i drept, jalnicele performanțe sexuale, și lipsa acelui je ne sais quoi în orice comuniune de ordin fizic), lipsa compatibilității la nivel intelectual, nemulțumirea ei ca urmare a dezinteresului lui Sigmund de a o psihanaliza, rame de încadrare istorică și socială, arbori genealogici, episoade recurente din viața familiei Marthei, prietenia lui Sigmund cu Yung, evoluția celor 6 copii și atașamentul lui Freud față de Anna Freud – singura care ulterior avea să îi calce pe urme-, dispersia ideii de mariaj și nașterea ideii de camaraderie, lipsa interesului fizic, angoase și furie reprimată, pasaje de auto-analiză și introspecție, ideea de boală și impactul ei în contextul familiei și idolatriei, în fine, durerea nesfârșită provocată de stingerea din viață a marelui psihanalist.

Totuși, interesant este faptul că odată cu moartea lui Freud ia naștere ascensiunea intelectuală a Marthei. Lipsită de grija copiilor deja căsătoriți și plecați în alte regiuni, aceasta își asumă câștigata libertate, aproape inaccesibilă din timpul îndelungatului mariaj, cu aceeași conștiinciozitate cu care și-a asumat și rolul de soție tradițională. Nu puține vor fi momentele în care își va satisface curiozitatea cu studiile și lucrările din biroul soțului ei, odată ferit cu atenție de figurile familiale.  Mai mult, se va hazarda ea însăși în aserțiuni, presupuneri și va ajunge să elaboreze mici teorii și ipoteze pornind de la vreun concept din psihanaliză, sau să-și consolideze încrederea în propriul ei raționament. Așadar, cartea este dispusă în două cicluri care urmăresc viața Marthei în prezența și absența lui Freud, cu accent pe influența acestuia și plierea, modelarea spațiului familial conform cerințelor specifice mediului de lucru.

Pe scurt, ca și cum ai fi cameraman la un reality-show în casa Freud.

Scrie un comentariu

Din categoria carte

24 de gif-uri despre masteranzii de la MTTLC

Pentru că în ultima vreme am tot văzut compilații de gif-uri pe diverse teme, m-am hotărât să nu las un demers frumos de doi ani să rămână fără un rezumat în imagini. So, without further ado,  enumăr mai jos situațiile bune și  momentele critice din memoria colectivă MTTLC, promoția mea. I’m gonna miss you, guys! 🙂

 

1. În prima zi de școală, când nu cunoști mai pe nimeni.

giphy (1)hello

 

 

 

 

 

 

 

2. Când un coleg îți spune că două cursuri consecutive se desfășoară în două corpuri diferite și ai doar 10 minute la dispoziție să faci 3-4 stații cu metroul, să manânci, să bei o cafea și să fumezi.

Ron-Burgundy-Saying-I-Dont-Believe-You

 

 

 

 

 

 

 

 

3. Când spune Stănescu câte-o glumă la cursul de subtitrare.

giphy (1)glume

 

 

 

 

 

 

 

sau…

 

giphy (1)laugh

 

 

 

 

 

4. Când afli că nu se țin cursuri vineri și poți să faci punte cu zilele din weekend.

giphy seinfeld

 

 

 

 

 

 

 

5. Când răspunde Andreea la cele mai nepământene întrebări și ne scoate pe toți din întuneric.

giphy applause

 

 

 

 

 

 

 

 

6. Când te duci la conferințe/lansări de carte și inevitabil vine ACEL moment în care trebuie să pui întrebări.

giphy hiding

 

 

 

 

 

 

7. Când ajungi deja la școală și afli cu stupoare că ai venit degeaba pentru că s-au anulat cursurile în ultimul moment.

giphy (1)late

 

 

 

 

 

 

8. Când auzi pe la cursurile comune câte-o dumă.

giphy laughing

 

 

 

 

 

 

 

 

9. Când primești ghidul disertației și ți se pare că ești complet lipsit de orice capacitate de a interpreta corect o informație.

giphy what does it mean

 

 

 

 

 

 

 

 

10.  Când ai zile în care nu te-ai da jos din pat nici dacă te-ar ruga frumos Johnny Depp.

giphy crawling

 

 

 

 

 

 

 

11. Când constați că barul din facultate s-a închis și trebuie să ieși afară să fumezi o țigară. Iarna. Pe -15 grade.

giphy bar inchis iarna

 

 

 

 

 

 

12. Când te uiți peste ce inscripții și limbaj codat ai de tradus la Protopopescu.

giphy out of your mind

 

 

 

 

 

 

 

 

13.  Când cobori la bar în pauza de cafea și afli că nu treci anul dacă nu ai internship-uri la activ.

giphy (1)la o tigara

 

 

 

 

 

 

14. Când începe forfota din al doilea semestru și toată lumea te întreabă dacă ți-ai scris ceva la disertație.

giphy too soon

 

 

 

 

 

 

15. Când, după vacanța de iarnă, îți spune un coleg că și-a scris deja un capitol din lucrare.

giphy (shoot myself

 

 

 

 

 

 

16.  Când ești stresat de atâtea întrebări și îți propui să-ți iei o noapte în care să scrii cel puțin 10 pagini din disertație.

giphy writers block

 

 

 

 

 

 

 

 

17. Când îți aduni toate informațiile, citești cărți și studii, dar habar nu ai cum să începi.

giphy (1)writing

 

 

 

 

 

 

 

18. …dar și când îți vin ideile și te chinui să le scrii repede până nu se evaporă.

giphy (1)idee

 

 

 

 

 

 

 

19. Când în final te trântești pe pat, liniștit că ți-ai terminat lucrarea și, cu o săptămână înainte de prezentare, afli un zvon cum că trebuie să și traduci ceea ce ai scris și să adaugi anexe și alte chestii care te duc la  50 de pagini în plus.

giphy

 

 

 

 

 

 

20. Când dai telefoane peste telefoane, mailuri peste mailuri și ți se confirmă zvonul.

giphy crazy pills

 

 

 

 

 

 

21. Când reușești să o scoți la capăt și te simți ca un erou care nu a ajuns la nebuni și devii un fel de guru al disertațiilor, expunând tot felul de păreri boeme și sănătoase privitoare la acest moment de cumpănă.

giphy writing

 

 

 

 

 

 

 

 

22.  Când după tot balamucul vine și ziua prezentării și îți dai seama că ți-a mai rămas energie cât să te gândești și că…

giphy clothes

 

 

 

 

 

 

 

23. După ce termini de susținut prezentarea și ieși fericit cu un zâmbet tâmpit pe față.

giphy (1)graduation

 

 

 

 

 

 

24. Când totul se termină cu bine ca în basme, dar preferi să lași povestea să continue. 😀

giphy (1)ending

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized