Arhive lunare: Decembrie 2013

Mierlei treișpe. Am visat azi noapte la Paris…

YoungGeun-Kim_6600_900Când eram mai mică, jocurile din faţa blocului erau de departe cea mai bună formă de a consuma energie într-un mod plăcut şi de a întări totodată încă fragedele abilităţi de comunicare cu alţii. Individuale sau in echipă, toate jocurile aveau un numitor comun nesesizabil la o vârstă la care principalul interes era să fii primul la campionatul de şotron, să scapi turma la de-a v-ați ascunselea, să te fereşti cât poţi la “Raţele şi vânătorii” sau să fii cât se poate de atent să nu calci pe linia imaginară a unui teren de handbal improvizat în faţa unei brutării. Acest numitor comun era evident activitatea fizică desfăşurată regulat pe baza unor reguli impuse de joc.  Dorinţa de a fi parte a unei colectivităţi şi de a te integra într-o structură făcea ca efortul fizic să fie perceput ca un aspect opţional. Lipsiţi de vicii sau obiceiuri de care astăzi ne străduim să scăpăm, puţin ne interesa pe atunci numărul de calorii, oxigenarea creierului, tonifierea musculaturii, conturarea unei siluete-clepsidră sau aspiraţiile la o talie de viespe. Toate acestea erau o simplă parte a procesului.

Pe lângă toate jocurile care mizau mai mult pe ideile de forţă şi rezistenţă, erau şi cele câteva care îţi puneau la lucru şi materia cenuşie în scopul creativităţii. Printre ele, se numără şi unul din preferatele mele, tocmai pentru că-mi îngăduia să visez. Acest joc se numea “Am visat azi noapte la Paris”. Regulie erau simple şi vizau mai mult partea feminină a găştii din faţa blocului. Una din fete se întorcea cu spatele, rostea formula magică “Am visat azi noapte la Paris…” şi urma continuarea. Cea în cauza avea dreptul să viseze orice: balerine, cântăreţe, actriţe, prezentatoare TV, uneori chiar şi animale. Restul populaţiei trebuia să se conformeze şi să-i transforme visul în realitate. Urma apoi o serie de improvizaţii pe aceeşi temă, iar cea care se descurca cel mai bine era desemnată următoarea “visătoare”.  Mă străduiam din răsputeri să-mi duc improvizaţia la rangul de perfecţiune, doar că să am marele privilegiu de a rosti aceleaşi cuvinte. Însă ori de cîte ori reuşeam, întotdeauna visam balerine. Era o activitate care mă fascina şi la care aspiram pentru că mi se parea cea mai nobilă şi mai graţioasă dintre arte.

Cum am ajuns astăzi să mă gândesc la asta? Simplu. Cu ajutorul tehnologiei care în vremea copilăriei ocupa un loc 3 sau 4 în ierarhia intereselor. Evident, şcoala şi jocurile cu mişcări galvanice erau fruntaşe. Am intrat pe site-ul  http://bayo.ro şi, fără să mă gândesc prea mult, am intrat la secţiunea pentru balet. A fost suficient să văd acolo costumele şi rochiţele specifice ca să mă întorc brusc în timp, la mine şi la dorinţele mele de atunci. Se pare că după câţiva ani, retrăiesc acelaşi sentiment pe care îl am ori de câte ori mă gândesc la balet şi la ceea ce presupune această formă de dans: precizie a mişcărilor care îţi conferă şi îţi cere o anumită disciplină corporală, coordonarea armonioasă a mişcărilor cu muzica şi cultivarea atentă şi graţioasă a forţei fizice fără să pară că efortul depus este istovitor. În mod clar, rigurozitatea şi seriozitatea baletului aduce cu sine şi conturarea liniilor estetice ale trupului, întărirea muşchilor la toate nivelurile, orientarea în spaţiu, îmbunătăţirea tonusului şi a mobilităţiii, întărirea articulaţilor şi a echilibrului. Însă visul de a deveni balerină nu era complet fără o ţinută adecvată. Nu mă închipuiam dansând în tenişi, pantaloni de fâş şi tricou cu Mickey Mouse pe fundalul unei melodii de Ceaikovski. Recuzita trebuia pusă la punct până la cele mai mici detalii, întrucât constituie o componentă importantă a baletului. Poantele, fustiţa tutu, părul strâns în coc şi un machiaj ca în Black Swan erau nelipsite pentru a evidenţia pe de-a-ntregul frumuseţea, ordinea şi delicateţea acestui sport.  Aşa că, după ani şi ani, revin constant la aceeaşi plăcere stocată într-un dosar care se activează chiar şi la cel mai mic impact: baletul. Se pare că a meritat să visez la o formă de dans care-şi păstreză şi astăzi un titlu nobiliar, înglobând cea mai înaltă formă de graţie şi disciplină corporală, cu bătaie pe termen lung.

* Articol scris pentru concursul Bayo

sursa foto (1)

Scrie un comentariu

Din categoria concurs