Bruta

Întâmplarea a făcut ca zilele trecute să revăd ceea ce aş numi eu un film foarte bun, din toate punctele de vedere (joc, impact, atmosferă). Este vorba despre Primal fear (1996) – film care conţine o variantă verde şi tânără a lui Edward Norton, dar şi o prezenţă atent studiată a lui Richard Gere. Că celui din urmă i se potriveşte rolul de avocat cool, înstărit, şi hiper-conştient de propriile-i atuuri (care i-au asigurat câştigul atâtor procese) este un fapt care contează mai puţin. Personajul său este eclipsat de apariţia senzaţională, aparent serafică şi nevinovată a lui Edward Norton care joacă rolul unui băiat acuzat de o crimă pe care (chipurile) nu o săvârşise. Jocul este atât de meticulos pus la punct de acest candid personaj, încât  de la un anumit punct, secvenţele te iau prin surprindere indiferent de convingeri. Din nevinovat, suspectul pare să-şi modifice treptat statutul revelându-şi în prima fază  o a doua personalitate, pentru ca în final, sa dea lovitura de graţie, demonstrând că totul a fost o prefăcătorie, un teatru plănuit în detaliu, menit să sucească până şi minţile celui mai iscusit avocat. Mi-a plăcut foarte mult conturarea fermă a factorului  psihologic şi subtilitatea manipulării, felul în care personajul lui Edward Norton a pătruns în unele zone complet  inaccesibile psihicului unui avocat plin de succes, dar şi de infatuare si superficialitate.

Ce legătură (dacă există una) este între filmul în regia lui Gregory Hoblit şi romanul Bruta, scris de Guy de Cars? În primul rînd, aceeaşi îngâmfare a cititorului/spectatorului care îşi închipuie că va şti exact cum va lua sfârşit un caz sau altul. Apoi nerăbdarea, apoi suspansul, apoi deznădejdea, neputinţa şi în final o simpatie puţin îngenunchiată însoţită de tuşa unui sentiment de umilinţă. Deşi ideea de bază este în fond aceeaşi în ambele situaţii, amănuntele trasează o linie clară de demarcaţie.

Romanul  prezintă un caz cel puţin interesant. Am văzut o suită de procese care înfăţişau acuzaţi predispuşi cumva la salvare. Fie că era o informatie nou-venită, fie că era vorba despre anumite mărturii ale unor persoane-cheie, fie că era vorba de un clip video scos din cine ştie ce sertar închis cu două rânduri de chei, fiecare demers juridic avea un scenariu ai cărui paşi puteau fi întrucâtva intuiţi.

Ce se întâmplă însă când un om cu o triplă infirmitate(orb, surd şi mut) refuză să fie apărat în situaţia în care este acuzat de o crimă pe care nu a comis-o? Romanul nu oferă cititorului nicio şansă de a întrevedea o salvare, ba mai mult, autorul parcă dinadins lucrează cu un instrumentar al suspansului şi al deznădejdii pentru a îngusta cât mai mult orizontul de aşteptare. Scriitura alternează controlat tergiversarea cu neaşteptatul. Deşi inculpatul refuză în prima instanţă serviciile oricărui avocat, se pare că singurul care reuşeşte să pătrundă în lumea obscură a lui Jacques Vauthier este un avocat din oficiu, aflat la vârsta pensionării şi, aparent, nu foarte strălucit judecând după realizările profesionale. Binenţeles că primele 250 de pagini (romanul având în jur de 300) sunt structurate ordonat ,sistematic,  prezentând o suită de puncte de vedere, pentru ca abia la sfârşit, avocatul să dezlege misterul în stilul eroului Hercules Poirot al Agathei Christie.

Trebuie să recunosc că unicitatea şi dificultatea cazului atrage după sine şi secvenţe în care  acţiunea trenează, încetineşte, ocoleşte deznodămîntul şi imprimă pe alocuri o notă puţin forţată. Naraţiunea compensează însă, prin punctarea anumitor detalii relevante pentru aparare, sau prin exploatarea minuţioasă a dimensiunii psihologice care întăreşte imaginea personajului principal. Prin acestea, autorul asigură declanşarea unei empatii faţă de situaţia lui Jacques Vauthier, înrădăcinate în compasiune si sensibilitate. Deşi disciplinat in tehnică, romanul îşi joacă abia spre final  ultima şi probabil cea mai importantă carte care vizează impactul emoţional.

Un caz fără izbândă, însoţit la tot pasul de obstacole, având in centru un personaj excepţional, atât prin condiţia sa fizică văduvită de cele trei simţuri cât si prin trăsăturile admirabile care il particularizează, sunt doar câteva dintre ingredientele care atrag atenţia asupra unei scriituri mature, atente şi bine formate.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria carte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s