Arhive lunare: Ianuarie 2012

Sult

Knut Hamsun – Foamea

Hamsun m-a învăţat să scriu” spunea Ernest Hemingway despre scriitorul norvegian Knut Hamsun (1859-1952), câştigător al premiului Nobel pentru literatură în 1920.Într-un fel sau altul, declaraţia lui Hemingway conturează imaginea unui deschizător de drumuri.

Cum a înţeles Hamsun că trebuie scrisă literatura? Prin aceeaşi tehnică pe care o vom observa ulterior la alţi scriitori precum Virginia Woolf sau James Joyce. Romanul său, Foamea apărut în 1890, implică şi un substrat teoretic  care susţine primatul subiectivităţii, trecerea obligatorie a întâmplărilor prin filtrul conştiintei şi consolidarea autenticităţii prin intermediul monologului interior.

Acţiunea romanului este relativ simplă: povestea unui tânăr sărac din Christiania, (naraţiune la persona I) cu veleităţi de scriitor, a cărui preocupare majoră este supravieţuirea de pe o zi pe alta sub presiunea unui marasm constant, cauzat de lipsa banilor. Desfăşurarea evenimentelor este dublată de o extraordinară observaţie psihologică. Foamea este principalul factor perturbator în jurul căruia iau formă gândurile, intenţiile şi chinurile protagonistului fără nume angrenat într-un sfîrşit continuu. Stagiile în care personajul pare că se află pe muchia nebuniei -lipsit fiind de orice speranţă-, sunt contrabalansate de mici întâmplări care fac posibilă existenţa zilei de mâine, de pildă, publicarea unor articole  pentru care ţine neapărat să fie recompensat, acest lucru constituind şi un aspect asupra căruia insistă pe parcursul romanului, chiar dacă i se cere ca articolele să fie redactate într-o manieră mai accesibilă pentru publicul larg.

Discursurile protagonistului conţin mai multe valenţe; fie sunt raţionale şi influenţate de un fundament moral care-l împiedică să renunţe la valori precum cinstea sau bunăvoinţa, fie sunt derizorii, iraţionale, marcate uşor de incoerenţă din pricina degradării fizice. Acţiunea surprinde evenimente interesante precum întâlnirea cu o tânără de care se îndrăgosteşte şi de dragul căreia recurge la trucuri pentru a-şi masca sărăcia, revelându-şi astfel şi o  tendinţă autodistructivă, sau scena în care reuşeşe să doarmă într-o celulă la poliţie,(eroul întâmpinând dificultăţi şi cu locuinţa din cauza neplăţii)  susţinând că este un jurnalist important care şi-a pierdut cheia de la casă, însă pentru a nu trezi suspiciuni în privinţa identităţii furate, refuză micul dejul gratuit oferit celor fără locuinţa.Şi totuşi în ciuda acestor aspecte, se poate sesiza o ciclicitate, un demers repetitiv,  tiparul unei lupte interioare, pe care eroul o duce zilnic cu propria-i persoană, şi pe care o pierde de cele mai multe ori, înfrângerea luând forma decadenţei fizice.

Sult este un roman care nu mi-a fost recomandat şi care nici nu a figurat pe listele de lecturi ale cunoştinţelor, însă personal consider că este un roman remarcabil, pe care nu îl laşi din mână până la final, scris de un autor curajos cu noul  instrumentar de analiza care dezvăluie complexitatea minţii umane.

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria carte